 |
|
 |
|
P_Paula
Administrator
Data inscrierii: 27/Noi/2010
Mesaje: 19
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 27/11/2010 23:36 Titlul subiectului: Gabriela ingerasul cerului |
 |
|
Povestea Gabrielei Catalina, minunea noastra, printesa lui mami si a lui tati plecata mult prea devreme dintre noi:
Totul a inceput asa de elegant …de plin de sperante … iluzii … planuri …
De Sf. Mihail si Gavril am banuit ca vom avea un bebe … am tinut secret eu cu sotul pana ziua urmatoare cand am facut testul … 2 liniute … ce fericiti … nu ne mai incapeam in piele de fericire … am anuntat apropiatii … parintii fericiti … debutantul nepot/nepoata.
O saptamana mai tarziu … mari emotii … I-am vazut pentru întâia data inimioara licarind … ce fericiti eram … dar nu a durat mult, 4 zile mai tarziu o pata extrem mica de sange … rezultat Hematom decidual, remediu 3 saptamani, m-am linistit … si altele au avut. Doua saptamani mai tarziu hematomul incepea sa se resoarba. Saptamana 9 de sarcina … sangerare puternica … spitalizare … hematom urias, intarziere de crestere de vreo 5 zile la bebe, dezlipire de placenta ¾ din suprafata, stat la pat, nimic nu conta. Saptamana 10 … suspecta de trombofilie … incep preventiv tratament pana la primirea rezultatelor … Saptamana 13 … confirmata suspiciunea, tratamentul se dubleaza pana la eliminare hematomului … Saptamana 16 … sarcina evolueaza bine, se pare ca e fetita, la care deja ii spunem Gabriela, a recuperat intarzierea de crestere, hematomul a disparut, pot avea o sarcina cat de cat normala, nu mai trebuie sa stau doar la pat, pot sa ma plimb. Saptamana 18 … niste dureri ascutite, mers la control … au aparut contractiile … dar mai a aprut o problema … placenta ingrosata si infarctata (inainte sa iau tratamentul cu anticoagulant). Saptamana 23 … suspecta coriangiom placentar (tumoare-care in cele mai numeroase cazuri nu afecteaza sarcina), am vazut si noi fetita intre picioruse, fetita e bine, sanatoasa, doar ca atunci ne-a spus ca daca va fi necesitate sa o nasc mai rapid ma va trimite in alta parte, tot atunci ne-a spus ce riscuri implina nasterea pentru mine. Saptamanile 24-25 cele mai fericite din toata sarcina. Gabriela era vioaie prin burtica, crestea, eu incercam si reuseam sa fiu optimista … Saptamana 26 … sangerare puternica … placenta previa marginala si contractii, 12 zile stat in spital sub perfuzie permanent … 5 zile mai tarziu…saptamana 28 … fisurarea membranelor ora 14:30, ora 18 contractii regulate la 4 minute, ora 19 :30 injectia pentru maturarea plamanilor, ora 22 :40 ajung la Oradea, ora 1 :35 nasc.
Nasterea a fost un moment tare emotionant, dar in acelasi timp imi era frica de ce avea sa se intample cu fetita mea Gabriela Catalina. A avut 900 g la nastere si Apgar 3/4, dar m-am bucurat ca a avut un plans subtil. Neonatologii sceptici, dar fetita mea a continuat sa fie o luptatoare si in afara burticii. Am nascut-o natural in 27.04.2010 ora 01:35, am avut bucuria sa o vad cateva secunde dupa ce am nascut-o...O iubeam deja si mai mult...
A inceput o lupta grea, mult prea grea pentru trupusorul ei firav. In prima zi, la nici 7 ore de la nastere am botezat-o cu numele de Gabriela, noaptea in care am nascut-o sotul a vazut-o la terapie intensiva in incubator...era si el fericit si speriat in acelasi timp. Nu am dormit in acea seară decat am atipit vreo 25 de min pentru ca imi era tare frica sa nu se intample ceva cu ea si sa nu fie botezata.
Zilele cat a trait fetita mea au fost tare frumoase…cele mai frumoase din viata mea…
Desi medicii la inceput nu i-au prea dat sanse de viata, ea a luptat, i-a uimit pe medici, din ziua a 10-a respira liber. Problemele cu respiratia nu erau majore, nu a necesitat niciodata resuscitare. A avut probleme cu tranzitul intestinal, dar speram sa se rezolve. A facut icter, dar facea tratament. Avea o tentă tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea, doar ca slabea din ce in ce mai mult. A primit sange, a primit plasma, pentru intarire si pentru anemie.
Eram tare fericita langa ea. Am avut cea mai frumoasa fetita din lume…era replica sotului.
Nu am sa uit niciodata cum isi scotea ea mascuta de oxigen, cand o deranja, cat se incapatana sa nu o mai aiba, cu cata forta o tinea cu manuta sa nu i-o ia asistenta sa i-o puna la loc.
Nu am sa uit cand mi-a zambit prima data, cand era in ziua a 5-a, sau cand am vazut-o prima data in incubator, cand mi-a tinut prima data degetul si apoi si-a intins manuta sa ii dau din nou mana mea si nu mai vroia sa imi dea drumul, întâiul laptic care l-a primit de la mine.
Sotul a fost la noi cu o zi inainte. Poate asta a asteptat fetita noastra, sa il vada si pe tati.
Eram fericiti ca e bine, ca e stabila…si totul s-a naruit … ultimele 7-8 ore din viata ei au fost un chin pentru ea si tare dureroase pentru mine ca nu puteam face nimic … si pline de intrebari si atentie din partea medicilor care … au incercat.
La vreo 14:05 minute a venit dna dr dupa mine, mi-a zis ca ii cedeaza inimioara si ca i s-a dat o doza de adrenalina. Am stat cu ea in ultimele clipe, i-au mai dat inca 2 doze de adrenalina…dar in zadar, la ora 14:30 inimioara ei ceda…devenea un INGERAS. Nu ma puteam dezlipi de ea, speram sa isi revina. Chiar am intrebat-o pe asistenta, daca mai are rost sa sper intr-o minune. Ea mi-a raspuns ca daca isi va reveni va fi cu adevarat o minune de la Dumnezeu. Au pastrat-o in incubator si cu tubul de oxigen pana a venit sotul la 17:30. Atunci mi-am luat pentru prima data puiul in brate, era asa de bine si acelasi timp asa de trist. Apoi am vazut-o pentru prima data goala si au masurat-o pentru prima data, avea 37 cm…Am plecat pustiita, goala, neputincioasa, fara cea care mi-a adus atat de multe bucurii, fara fetita mea mult dorita si iubita, fara Gabriela Catalina. Azi sunt 12 zile de cand a plecat…tot atatea cat m-am bucurat de ea…tot atatea cat am fost mamica…
Stiam ca primele 21 de zile sunt critice, stiam care sunt posibilitatile, dar totusi … un parinte nu e nicicand pregatit sa isi piarda puiul, un parinte e oarecum egoist, isi vrea cu indiferent ce pret copilul langa el … stiam ca s-ar putea sa aiba urmari grave … stiam toate astea … dar totusi … speram sa ne putem bucura de ea, sa o crestem si sa luptam pentru ea. Acum ei ii e cel mai bine, nu mai sufera, nu se mai chinuie, nu mai are dureri, dar pe noi ne doare … e o durere ce nu se poate descrie … e o durere neinteleasa de cei care nu au trecut prin asa ceva … am vrea sa fie langa noi, sa ii putem canta, sa vorbim cu ea asa cum o faceam cand era in burtica si apoi cand lupta pentru viata ei.
Din rezultatul autopsiei a reesit clar ca fetita mea nu a murit din cauza trombofiliei asa cum se banuia ci din contra a suferit mici hemoragii repetate la nivelul creierului, rinichilor si plamanilor. E tare dureros mai ales ca am auzit si varianta ca daca as fi nascut-o cu cezariana (asa cum am aflat ca e in protocoalele de obstretrica la prematuri) poate ar fi trait. Din pacate am auzit ca se prefera nasterea naturala la copii asa prematuri pentru a da posibilitatea mamei de a avea cat de repede alti copii, daca si asa nu este sigur ca acel copil va supravietui, dar eu ma intreb: EI NU ISI DAU SEAMA CA DUPA CEZARIANA O MAMA ORICUM SE REFACE, MAI GREU DAR SE REFACE, PE CAND DUPA MOARTEA UNUI COPIL ACEA MAMA NU VA MAI FI NICIODATA ACEEASI SI VA RAMANE MARCATA PE VIATA? Sunt constienta ca nici atunci nu imi puteau niciunde in lume garanta ca fetita mea ar fi trait, dar ar fi avut ceva mai multe sanse. Dar acum orice as face, orice as afla nu ar aduce-o inapoi. Gandul si sufletul imi sunt tot la fetita mea scumpa, perfecta, sanatoasa ... ce n-as da sa o aduc inapoi.
Orice fac…mi-e in gand fetita mea…minunea mea din burtica si luptatoarea mea din incubator: Gabriela Catalina
_________________
[URL=http://ingerasulgabriela.blogspot.com/://url] O viata nascuta din doi ...[/url] |
|
FAQ 
Mesaje private 
